Comuna Chisindia din județul Arad este formată din satele Chisindia, Păiușeni și Văsoaia, la care se adaugă cătunele Ciolt și Hurez. Situată la poalele Dealului Cuedului, la o distanţă de 72 km de Municipiul Arad şi 9 km de oraşul Sebiş. Satul Chisindia este străbătut de Valea Prundului, a Ciotului și a Hurezului. Împrejurul satului se găsesc mai multe dealuri: „Coşte Fireşului, Dumbravíţa, Cicioriţa și Tufat”.

Obiectivele turistice din  perimetrul comunei sunt Valea Cioltului, Valea Hurezului și satul Văsoaia .

Prima atestare documentară a localității de azi datează din anul 1349. În timp localitatea a apărut în documente cu mai multe denumiri: Chișindia, Chesend, Kiszindia, Keszend, Biszindia, Koszend, Kuzund. Până la mutarea în noua vatră, Chisindia a fost alcătuită din mai multe cătune, cel mai vechi fiind cătunul Ciolt (Csolt).

Așezată în bazinul Mării Panonice, pe dealurile din jurul comunei de azi se găsesc și în prezent numeroase cochilii și fosile. Urmele de locuire coboară  până în neolitic. În perimetrul comunei au fost descoperite obiecte aparținând epocii bronzului dar și morminte cu cerc de piatră,  în care morții erau așezați în poziția șezând, nedatate . La acestea se adaugă monede  romane din argint.

În perioada medievală (1471) aici a existat o cetate, consemnată în documente cu numele de  „Keszendvar”.

Proprietari de pământ au fost, în timp, baronul Dietrich, baronul Sulkowsky și Gáspár Miklós.

Din patrimoniul construit face parte Troița ridicată în anul 1997, în memoria luptătorilor anticomuniști  la marginea așezării. De asemenea, în localitate mai pot fi văzute case tradiționale din lemn, lipite și văruite cu „alboiet” (albastru)  sau alb, unele cu târnaț deschis.

Chisindia are două biserici, una în deal, cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae,”  și una în vale, cu hramul „Intrarea Mântuitorului in Ierusalim”, ambele construite în 1937, pe locul unora mai vechi.   .

Locuitorii s-au ocupat cu agricultura, creșterea animalelor, pomicultura, apicultura, cu exploatarea lemnului dar au practicat diferite meșteșuguri ( croitorie, covăcie, pantofărit, tâmplărit, dogărit, rotărit etc.). Pentru a transporta lemnul în anul 1901 a fost construită o cale ferată forestieră (Sebiș-Chisindia- Păiușeni).

Portul tradițional a fost alcătuit la femei din spătoi, poale, zadie, laibăr, cojocel sau cot după cap de mătase, iar la bărbați din cămăși cu gulerul închis pe gât, izmene și zadie, lucrate alb pe alb, și din laibăr negru cu un rând de bumbi metalici. Atât bărbații cât și femeile au purtat suman din pănură albă,  până sub genunchi, ornamentat, de o parte și de alta a fețelor, în dreptul șoldurilor, la buzunare și la manșete. Ca podoabe de cap, fetele au purtat în trecut coronițe. Femeile erau învelite cu coturi de cap, legate în față. Bărbații umblau vara cu cloape de paie iar iarna cu căciuli negre sau gri de miel.

Dintre  jocurile satului, specific este considerat dichița.

O parte din vechile obiceiurile de Crăciun (Colindatul, umblatul cu Steaua) și de Anul Nou (umblatul la gratulat de Anul Nou) se mai păstrează și azi. La fel se sfințesc crucile de hotar la Paști și la Rusalii, iar la Sânziene se pun cununi de sânziene pe poartă sau pe casă. Dintre obiceiurile de familie nunta mai conservă secvențe din vechiul ceremonial. Mai bine conservate sunt înmormântarea, pomana și parastasele. Cât privește imaginarul popular, în Chisindia mai circulă poveștile cu strigoi, cu hoațele de lapte sau cu femei care făceau farmece.

De patrimoniul imaterial viu ține și  graiul local, cu o pronunție specifică dar și poreclele, prin care se recunosc membrii comunității între ei (ex. Sărbădau, Pistrițu, Surdu, Șciopu, Cocoașa, Flocea, Cocoș, Râma, Mâța, Pupăza, Grumba, Părădaica, Buric, Gușă), folosite și azi.

De asemenea,  sunt câteva sărbători tradiționale ținute anual: Sărbătoarea Codrenilor (Valea Hurez,  în luna august), Fiii Satului la Văsoaia și  Nedeia de la Păiuşeni.

În sfârșit, în localitatea Chișindia trăiește cunoscuta solistă de muzică populară Voichița Suba, care interpretează un bogat repertoriu de cântece locale și  care deține o colecție importantă de piese vesimentare (spătoaie, poale, zadii , suman etc.) din sat.